Arhiva categoriei: Supe și ciorbe

Zama noastră cea de toate zilele !

România este țara zămurilor. Nu găsești două cătune alăturate să facă zama la fel.

Ciorba a ajuns pe masa românilor dintr-un capriciu istoric, fiind fiartă, mai întâi, în ceaunele şi cazanele trupelor de spahii ale Imperiului Otoman. Era atât de strâns legată de imaginea trupelor de militari otomani, că şefii regimentelor de spahii erau cunoscuţi sub titulatura de ciorbagii.

Poate şi pentru că lângă cortul lor se afla dintotdeauna cel al popotei, unde se făceau cele mai bune ciorbe de burtă sau de berbecuţi, aromate cu câteva fire de mentă, legume, piper şi, pentru ornament, pătrunjel proaspăt. În turceşte bine-cunoscuta fiertură poartă numele de çorba, cuvânt provenit din arabul šorba (šarâb).

De mic copil am mâncat ciorbă și supă. Bunicul meu, moldovean de la Cordăreni – județul Botoșani, nu putea trece peste zi dacă nu mânca ciorbă, sau zamă cum vreți voi să spuneți.

Zama nu se face oricum. Ea trebuie povestită, descântată, lăsată să fiarbă la foc mic să nu o sperii din fiertură, să mai povestești cu pretenii la un deț până se face. Nu o grăbi, las-o moale…

Nu te grăbi la fiertură, lasă-i timp să povestească toate între ele, morcovul, ceapa, țelina, orezul, carnea, moarea…. Toate trebuie să spună cu ce vin ele mai de soi în ciorbă. Și nu uităm și de vorba românească : morcovul tânăr și găina bătrână fac supa bună.

Ciorbă de salată verde

În Transilvania ciorba de salata verde se potriveste cam de Sarbatoarea Maialului si se complica cu mii de chestii neasteptate (ca si mâncarea de andive în „Taverne des Italiens“).

Asta înseamna doar ca radacina e subtire si cam plata si trebuie sprijinita.

[purerecipe]